Despre frică

                        Fiecare om spune în sinea sa: ''Nu te teme!'' sau ''Fii curajos, rămâi pe poziţie!''. Mereu credem că acest tip de gesturi ne ajută, dar, de fapt, abia foarte târziu, îţi dai seama că e un lucru prostesc.
                     ''Nu fii speriat!'' e ca şi când ai spune ''Nu te mişca dacă cineva vrea să te pocnească!'', ''Nu clipi!'' sau ''Nu stinge focul care ţi-a cuprins casa!''. Nu fii om!

                     Suntem şi vom fi mereu speriaţi. Depinde doar de moment dacă vom putea stăpâni acest sentiment. E într-adevăr mult prea greu să stopezi un fenomen inevitabil. Indiferent de vârstă, sex sau forţe, ceva ne va speria. Cel mai grav e să fii speriat de sentimente. 
                     Putem fi speriaţi de singurătate, de vorbit în public, de anumite animale, de moarte, de înălţime. (Mie mi-e teamă de înălţime şi gâşte. E ciudat, ştiu, dar trec peste, de fiecare dată).
                     Esenţialul este că trebuie să priveşti ce ai în faţă ca pe o săritură şi să fii speriat. E un semn că eşti fiinţă umană, femeie! (sau bărbat, nu asta era important, dar aşa mi-a venit. Sunt mai aiurită.) Trăieşte cu frica, nu o vei depăşi. Vei depăşi momentul, nu sentimentul, nu te lăsa înşelat de ideile preconcepute ale altora şi postate pe Facebook cu un zel incredibil. 
                     Cu teamă în suflet, mă repet. Fii om şi să nu îţi fie teamă să te temi!

P.S. Ştiu că e un post destul de scurt, dar nu am curaj să spun mai multe.